Forţa lor magică sporeşte în preajma zilelor de post sau când se apropie Luna plină. Persoana care descântă trebuie să fie întotdeauna o femeie. Ea trebuie să îndeplinească întregul ritual al descântecului, să facă semnul crucii peste apa neîncepută, peste omul suferind şi peste duhurile necurate, ca să le alunge.
Estonia are un efect pozitiv, dar cam la jumătate față de noi, toate țările nordice arată efect negativ. Există date astfel încât să ne putem compara cu în jur de 25 de alte state din lume. Nu avem de exemplu date pentru China, dar avem pentru Japonia - care are cel mai mare efect, la 7.7 Efect Flynn puncte pe deceniu.
Puterea descântecului: Descântecul de deochi este un procedeu benefic, ce poate avea un efect liniştitor asupra organismului. De asemenea, mângâierile, pe frunte sau la ceafă, ce însoţesc descântecul şi masajele în zona încheieturilor determină producerea de endorfine, hormoni ai plăcerii, ce pot regenera potenţialul nervos pierdut.
Efectul Coandă sau devierea jeturilor de fluid în apropierea suprafețelor curbe este un efect care poartă numele academicianului, savantului, fizicianului și inventatorului român Henri Coandă. Efectul care îi poartă numele a fost pentru prima dată observat de Coandă în 1910 în timpul probei de testare a avionului inventat de el, Coandă-1910 , primul avion cu reacție.
Prin urmare, efectul imediat al benzodiazepinelor este foarte util, putând fi administrate doar pe durata episodului, după care pot fi oprite până la următorul episod simptomatic. Benzodiazepinele activează la nivelul celulelor creierului un neurotrasmițător cu rol sedativ care determină, în doze corecte, o stare de relaxare, calm
Descântecul este bine să se facă în zori sau în faptul serii, dar el are efect în orice timp al zilei sau al nopții. Este oprit, însă, a fi făcut în zile de sărbătoare religioase ori de către vrăjitoarea care nu a avut copii sau nu este curată trupește și sufletește. Descântec pentru alungarea tuturor farmecelor Iată acel descântec despre care am aflat că e bun de folosit la alungarea tuturor farmecelor făcute sau de făcut.
25fSBC.
arată care este efectul imediat al descântecului